miercuri, 2 martie 2011

GTA IV


Din momentul in care debarci in Liberty City, la inceputul jocului GTA IV, in pielea imigrantului ilegal Niko Bellic, iti poti da seama imediat ca noua creatie a celor de la Rockstar North este una extrem de reusita si ca orasul s-a schimbat foarte mult din 2001. Da, e noul joc din seria GTA, insemnand ca probabil crezi ca iti vei petrece timpul, in mare parte, furand masini si impuscand politisti sau infractori, insa GTA IV inseamna mult mai mult decat atat. E un joc cu o poveste intinsa, neliniara in care protagonistul va cucereste imediat in single player, un joc ce se lauda si cu o abundenta de caracteristici ale modului multiplayer online. Nu e lipsit de neajunsuri, insa este, fara indoiala, cel mai bun din seria GTA.

Ceea ce diferentiaza GTA IV de predecesoarele sale este orasul, infatisandu-ne mediul urban mai viu decat in orice alt joc de pana acum, semanand foarte putin cu varianta din GTA III din 2001. Populatia diversificata a orasului Liberty City pare a-si vedea de indeletnicirile zilnice aparent fara a sti ca organizatiile criminale locale se razboiesc si-si disputa teritoriile.  Niko nu le poate urma exemplul. E obligat sa lucreze inca de la inceput pentru una dintre factiunile criminale, cand afla ca varul sau, Roman, a adunat destule datorii la jocuri de noroc incat sa-i fie in pericol viata. Experienta militara a lui Niko il avantajeaza in a fi un mercenar si, chiar daca aparent nu prea este de acord cu ordinele pe care le primeste, le duce la indeplinire sperand ca astfel va fi ajutat sa duca la indeplinire si misiunea  personala. De fapt, Niko nu trebuie sa faca tot ce i se cere, in anumite momente ale povestii ti se ofera ocazia sa iei decizii in functie de ce crezi tu ca e bine, evitandu-se urmarea orbeasca a instructiunilor. De exemplu nu e necesar sa asasinezi o tinta daca promite ca va disparea din oras, insa trebuie sa cantaresti ca pe de-o parte e posibil ca angajatorul sa afle si ca pe de alta s-ar putea ca persoana pe care o cruti sa iti fie de folos mai tarziu in joc. Misiunile legate de povestea principala din GTA IV pot fi terminate usor in 30 de ore de joc, insa, daca nu te grabesti, poti dubla acest numar cu multitudinea de misiuni secundare. Majoritatea activitatilor sunt legate de livrari si asasinate, ca si in celelalte jocuri ale seriei, insa pot fi duse ceva mai usor la indeplinire, pentru ca Niko este mai agil si mai eficient ca asasin decat predecesorii sai si pentru ca Politia din Liberty City pare a avea lucruri mai bune de facut decat vanarea unui imigrant ilegal ce curata strazile orasului de indeziderabili. La crearea acestui joc imaginatia nu a cunoscut limite, printre misiuni numarandu-se si luarea de ostatici, jefuirea unei banci sau un interviu de angajare. Toate personajele intalnite beneficiaza de efecte grafice exceptionale, de voci potrivite rolului jucat si de expresii faciale pe masura. Noile abilitati ale lui Niko includ escaladarea gardurilor si peretilor atunci cand are puncte de sprijin, echilibristica pe pervazuri si, cel mai important, adapostirea dupa obstacole din fata gloantelor. Abilitatea de a sta lipit de ziduri sau masini parcate transforma schimbul de focuri din GTA IV intr-unul mult mai realistic si, cu ajutorul noului sistem de tintire, in unul mai facil.
Avand in vedere in cate incurcaturi te bagi de-a lungul povestii din joc, confruntarile cu Politia din Liberty City sunt inevitabile. Autoritatile nu intarzie sa isi faca aparitia cand esti dat in urmarire, dar nu sunt la fel de amenintatori cum ne-au obisnuit: nu prea se grabesc cand te urmaresc cu masina si nu prea se obosesc sa ridice baricade. In plus beneficiezi de un avantaj sub forma sistemului de navigare: atunci cand nu e folosit sa te ghideze spre o locatie, functioneaza ca scanner al frecventelor Politiei, indicandu-ti pozitia masinilor de patrulare si a agentilor, precum si zona unde ai fost vazut ultima oara si unde isi vor concentra cautarile. Atunci cand nu indeplinesti misiuni pentru organizatiile criminale, cand nu participi la curse ilegale de masini, cand nu furi autovehicule si nu semeni haosul in oras vei descoperi ca Liberty City iti va oferi si alte activitati ca sa nu te plictisesti. De pe urma unora poti obtine obiecte folositoare in misiuni, iar altele sunt facute pentru trecerea mai placuta a timpului si gustarea umorului tipic GTA. Poti asculta multitudinea de posturi radio, te poti uita la televizor in joc, poti merge la spectacole sau sa folosesti un calculator pentru accesarea Internetului din joc. Internetul din GTA IV e plin de linkuri pe care ajungi accidental sau numai atunci cand esti sigur ca nu vei fi prins, in general inselatorii online. E imposibil sa te plictisesti intr-un NetCaffe din Liberty City. De departe cel mai interesant site e cel de matrimoniale, prin intermediul caruia poti obtine intalniri. Iesirile si socializarea cu prietenii din joc reprezinta o activitate caruia ii poti dedica oricat timp doresti si, chiar daca unele din personajele pe care le intalnesti se dovedesc a fi cicalitoare si enervante, fericirea lor iti aduce tot felul de beneficii. A-i pastra multumiti inseamna sa-ti petreci timpul cu ei facand lucrurile care le plac, tinand cont ca au personalitati diferite. Unii isi doresc sa iasa cu tine la bowling sau la biliard, iar altii prefera sa mergeti la restaurant, sa va imbatati sau sa vedeti la un spectacol. Prietenele sunt, desigur, mult mai pretentioase decat amicii, parerea lor despre tine fiind influentata nu numai de faptul ca intarzii sau nu la intalnire, unde le duci si daca-ti incerci norocul cand le conduci acasa, ci si de o multime de alti factori; astfel, le vei auzi comentand si tipul de masina pe care o ai, stilul de sofat si vestimentatia. Vor observa si cand te imbraci 2 zile la rand cu aceleasi haine, chiar daca nu toate vor fi deranjate de acest lucru. Beneficiile pe care le ai atunci cand o persoana te place destul variaza in functie de rolul sau. Fara a da detalii prea multe – un prieten avocat iti poate rezolva problemele cu politia, iar o prietena asistenta medicala iti poate salva viata.


Vei pastra legatura cu persoanele din viata ta utilizand o alta caracteristica noua a jocului – telefonul mobil. Poate parea greu de crezut ca ceva asa de banal ca un celular sa aduca unui joc de genul asta atatea imbunatatiri, insa e implementat in asa fel incat e aproape imposibil sa te desparti de el. E foarte usor de folosit si uneori te va deranja si in situatii mai delicate. De exemplu, te poate suna un amic in timp ce esti intr-un schimb de focuri cu Mafia sau prietena in timp ce iti petreci timpul cu o prostituata. In plus, iti poti cumpara tonuri de apel si teme noi de pe Internetul din joc.
Cand e vorba despre atentia la detalii, Rockstar North nu a facut nici un compromis in ceea ce priveste GTA IV. Pana si ceva banal ca furtul unei masini parcate poate genera o multitidine de efecte complexe. Daca usa e incuiata, Niko va sparge un geam cu piciorul sau cotul pentru a intra. Odata intrat, el va trebui sa scurtcircuiteze contactul pentru a porni motorul. Daca masina are alarma ea va suna cateva secunde, aprinzand intermitent farurile pentru a atrage politistii din zona. Furtul masinilor cu soferii inca inauntru deschide si mai multe posibilitati, cea mai amuzanta fiind ca victima sa fie tarata pe sosea pentru ca si-a prins mana in usa.
Majoritatea vehiculelor din joc sunt usor de controlat, astfel ca inca poti sa conduci ca-n filme, cu intoarceri bruste si derapaje. Poti juca aproape tot jocul respectand regulile de circulatie, insa e mai interesant sa conduci ca un nebun, conditia fiind sa nu lovesti masini de politie si sa nu strivesti prea multi pietoni. Pozitia camerei atunci cand esti la volan va fi implicit centrata pe tine, oferindu-ti o vedere “peste umar” a imprejurimilor, iar atunci cand ai o masina sport – camera se va apropia mai mult de sol sporind senzatia de viteza.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu